Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Lituania

A A A

Relaţiile interparlamentare moldo-lituaniene discutate la Vilnius

Publicat:Mon, 13/09/2021 - 14:43

La 13 septembrie 2021, Ambasadorul Serghei Mihov a avut o întrevedere bilaterală cu Speakerul Seimas-ului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen.
 
În timpul discuției au fost abordate subiectele referitoare la dialogul interparlamentar bilateral, rolul grupurilor parlamentare de prietenie în intensificarea relațiilor de cooperare între ambele state, agenda europeană a țării noastre, precum și un șir de acțiuni propuse pentru marcarea în anul viitor a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Lituania.
 
Cu această ocazie, ambasadorul Serghei Mihov a exprimat gratitudinea autorităților de la Chișinău pentru sprijinul Lituaniei în implementarea agendei de reforme sectoriale la nivel național și a confirmat interesul părții moldovenești pentru valorificarea potențialului de cooperare interparlamentară, inclusiv prin efectuarea unor vizite reciproce la nivelul conducerii parlamentelor, ceea ce ar permite un cadru de consultanță mai amplu, dar și eventuale transferuri de experiență cu privire la subiectele de interes comun.
 
Speakerul legislativului lituanian Viktorija Čmilytė-Nielsen a reiterat, la rândul său, disponibilitatea Lituaniei de a susţine în continuare Republica Moldova în atingerea obiectivului strategic de integrare europeană și a subliniat importanţa menținerii și intensificării dialogului interparlamentar la nivelul comisiilor de profil și grupurilor parlamentare de prietenie în contextul schimbului de experiență și preluării bunelor practici.
Sursa photo: @LRSeimas