Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Lituania

A A A

Despre întrevederea cu președintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Lituania

Publicat:Mon, 26/04/2021 - 16:17

26 aprilie 2021, Vilnius – Schimbul de experiență și stabilirea unor noi priorități pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul electoral au fost discutate în timpul întrevederii ambasadorului Serghei Mihov cu președintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Lituania, Laura Matjošaitytė.

În cadrul discuției a fost abordată cooperarea la nivelul Comisiilor Electorale Centrale din cele două țări, realizarea proiectelor și activităților comune pe teme de interes reciproc, a schimbului de informații și experiență în domeniul implementării reformelor privind finanțarea partidelor politice și a campaniei electorale, implementarea tehnologiilor informaționale în procesul electoral, educarea electorală, organizarea alegerilor peste hotare, precum și promovarea votului alternativ.

Ambasadorul a exprimat interesul părții moldovenești în preluarea celor mai bune practici și tehnologii informaționale moderne aplicate de partenerii lituanieni în domeniul electoral, inclusiv participarea la programele de observare a alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale, pentru studierea practicii și legislației electorale din Lituania.

La rândul său, dna Laura Matjošaitytė a confirmat disponibilitatea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Lituania de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală moldo-lituaniană și de a împărtăși din experiența acumulată atât în vederea modernizării sistemului electoral, cât și în contextul pregătirii și desfășurării scrutinelor electorale.

Notă: Acordul de colaborare între Comisiile Electorale Centrale din ambele state, semnat la 27 noiembrie 2015, prevede dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul legislației cu privire la alegeri și referendumuri, asigurarea realizării și protecției drepturilor constituționale electorale ale cetățenilor, reglementarea juridică a activității subiecților de drept implicați în procesul electoral, organizarea campaniilor de educație civică și informare a alegătorilor, schimbul reciproc de informații și experiență, inclusiv prin intermediul vizitelor de studiu ș.a.