Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova
în Republica Lituania

A A A

Întâlnirea cu delegația Parlamentului Republicii Moldova aflată într-o vizită de documentare în Lituania

Publicat:Mon, 16/12/2019 - 11:09

16 decembrie 2019, Vilnius - Ambasadorul Serghei Mihov a avut o întâlnire la sediul misiunii cu membrii delegației parlamentare din Republica Moldova, care se află într-o vizită de documentare în Lituania, organizată de Seimas-ul Lituaniei în cooperare cu Institutul Internațional Republican (IRI).

În cadrul discuției a fost abordată o paletă largă de subiecte referitoare la stadiul actual al cooperării bilaterale moldo-lituaniene, modalitățile optime pentru intensificarea dialogului interparlamentar bilateral, impulsionarea schimburilor comerciale bilaterale, precum și rolul grupurilor parlamentare de prietenie în dezvoltarea relațiilor de cooperare între ambele state.

Obiectivul vizitei în Lituania a delegației Parlamentului RM îl constituie schimbul de experienţă cu parlamentarii lituanieni și preluarea bunelor practici în domeniul agriculturii, modernizării și administrării locale.