Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Lituania

A A A

Staff-ul Agenției Universitare a Francofoniei din Europa Centrală și de Est în vizită la Ambasadă

Publicat:Fri, 15/09/2023 - 15:00

1

La 12 septembrie curent, ambasadorul a avut o întâlnire cu delegația Agenției Universitare a Francofoniei din Europa Centrală și de Est (AUF-ECO), condusă de către Directorul regional Mohamed Ketata. Delegația, compusă din angajații antenelor AUF din Moldova, România, Georgia, Armenia, Bulgaria, Albania, precum și un invitat special din Canada, s-au aflat la Vilnius pentru a participa la un seminar intern de coeziune a echipei.

Unul din panelurile seminarului a fost dedicat rolului ambasadelor statelor membre OIF în promovarea valorilor și spiritului francofon, dar și a cooperării internaționale, prin intermediul diplomației culturale, publice, sportive etc. Tocmai aceste elemente au constituit laitmotivul discuției cu ambasadorul, care a vorbit oaspeților despre implicarea misiunii în diferite activități de promovare a limbii franceze și diversității francofone. Un prilej oportun pentru astfel de activități îl servește sărbătoarea Francofoniei celebrată în săptămâna din 20 martie a fiecărui an. De asemenea, oaspeții ambasadei au fost interesați de situația din Republica Moldova și, în mod special, de progresele țării noastre pe calea integrării în Uniunea Europeană.

Republica Moldova a aderat în calitate de membru asociat la OIF în decembrie 1995, iar la 16 noiembrie 1997 a devenit membră cu drepturi depline a organizației. AUF ECO reunește 144 de unități membre din 22 de țări, inclusiv 38 de membri și 106 de asociați. AUF este prezentă în ECO prin locațiile sale și în special, coordonată de Direcția Regională cu sediul în București, România. În Republica Moldova funcționează Oficiul Național AUF-Moldova, care implementează cu succes programe și proiecte pentru tinerii vorbitori de franceză.

3
4